Dragi prieteni,
Prin intermediul acestui buletin informativ, ne propunem să vă prezentăm cele mai recente inițiative, programe și politici pe care le implementăm noi la Ministerul Educației și Cercetării pentru a continua să avansăm în direcția potrivită.
PROIECTE APROBATE DE GUVERN
Profesorii aflați la început de carieră vor beneficia de asistență profesională din partea unui mentor
Cadrele didactice debutante și stagiarii din instituțiile de învățământ general din Republica Moldova vor beneficia de un program de ghidare la locul de muncă.
Investiții de 4,6 mln euro pentru renovarea capitală a două cămine studențești și internaționalizarea universităților din țară
Studenții din învățământul superior se vor bucura de condiții mai bune de trai, iar universitățile vor fi susținute în asigurarea procesului de internaționalizare a învățământului superior din țară.
ÎNVĂȚĂMÂNTUL GENERAL
Peste un milion de exemplare de manuale noi vor ajunge în școli
În anul de studii 2024-2025, bibliotecile școlare vor fi completate cu 41 de titluri de manuale noi, cu un tiraj total de peste un milion de exemplare.
70 de școli vor fi dotate cu echipament TIC
70 de instituții de învățământ general din țară vor fi dotate cu echipamente TIC.
Prima clasă gimnazială cu predare în limba română a fost deschisă la liceul „Mihail Ciachir” din Ceadîr-Lunga
La Liceul Teoretic „Mihail Ciachir” din municipiul Ceadîr-Lunga, UTA Găgăuzia, a fost inaugurată prima clasă gimnazială în care studiile se desfășoară exclusiv în limba română.
S-au deschis primele clase cu predare în limba ucraineană la gimnaziul „Taras Șevcenko” din municipiul Chișinău
De la începutul noului an de studii, în gimnaziul „Taras Șevcenko” din mun. Chișinău au fost deschise primele clase cu predare în limba ucraineană, pentru copiii refugiați din țara vecină.
Peste 130 de școli din țară vor fi dotate cu dispensere cu absorbante pentru toată durata anului de studii
Peste 130 de instituții de învățământ general din țară vor fi dotate, pe parcursul lunii septembrie, cu dispensere (boxe) cu absorbante, care vor fi oferite gratuit elevelor, pe toată durata anului de studii.
CATALOG ELECTRONIC
560 de școli vor utiliza catalogul electronic în anul curent de studii
În anul curent de studii, circa 560 de instituții de învățământ general din țară vor utiliza catalogul electronic, implementat de Ministerul Educației și Cercetării.
81 de instituții de învățământ profesional tehnic vor utiliza catalogul electronic în anul curent de studii
Începând cu anul de studii 2024-2025, toate cele 81 de instituții de învățământ profesional tehnic din țară (inclusiv 8, private) vor utiliza catalogul electronic.
IMPORTANT
Sancțiuni pentru șase persoane care au publicat materiale de examen
Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare (ANCE) informează despre rezultatele anchetei privind apariția în spațiul online, în timpul desfășurării probelor de examen de absolvire a gimnaziului, a subiectelor și soluțiilor acestora.
A fost aprobată componența Consiliului de Etică al MEC
Respectarea prevederilor Codului de etică a cadrelor didactice va fi examinată de un Consiliu de Etică de pe lângă Ministerul Educației și Cercetării.