Dragi prieteni,
Prin intermediul acestui buletin informativ, ne propunem să vă prezentăm cele mai recente inițiative, programe și politici pe care le implementăm noi la Ministerul Educației și Cercetării pentru a continua să avansăm în direcția potrivită.
PROIECTE APROBATE DE GUVERN
Guvernul a aprobat măsuri suplimentare pentru creșterea salariilor cadrelor didactice începând cu 1 ianuarie 2025
De la 1 ianuarie 2025, vor fi majorate plățile aferente pentru gradele didactice ale profesorilor și educatorilor, gradele manageriale, dar și clasele de salarizare pentru metodiștii și conducătorii de cerc din grădinițe.
Guvernul aprobă finanțare majorată pentru federațiile sportive cu rezultate la competiții internaționale majore
Federațiile sportive care au obținut performanțe la Jocurile Olimpice, Paralimpice și Jocurile Mondiale (pentru probele neolimpice) vor beneficia de finanțare majorată anuală pentru următorii patru ani.
INVESTIȚII ÎN EDUCAȚIE
Șapte automobile noi pentru Asistența Psihopedagogică în 13 raioane
Ministerul Educației și Cercetării continuă să sprijine procesul de incluziune a copiilor cu cerințe educaționale speciale prin dotarea structurilor teritoriale de asistență psihopedagogică.
Ministerul Educației și Cercetării lansează ediția 2025 a Programului Național „Investim în educatori”
Ministerul Educației și Cercetării invită toate instituțiile de învățământ preșcolar din Republica Moldova să participe la ediția 2025 a Programului Național „Investim în educatori”. Acest program este dedicat sprijinirii cadrelor didactice din grădinițe prin cursuri gratuite de formare în domeniul psihopedagogiei, contribuind astfel la dezvoltarea profesională continuă.
Peste 6.000 de elevi de clasa IX-a vor beneficia de ore gratuite pentru a se pregăti de examenul de matematică
Ministerul Educației și Cercetării (MEC), împreună cu Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare (ANCE), anunță implementarea unui set de măsuri inovatoare pentru a asigura desfășurarea corectă și transparentă a examenelor naționale de absolvire a gimnaziului în anul 2025.
Trei instituții de învățământ unde studiază copii din minorități etnice beneficiază de condiții mai bune de instruire
Peste 1300 de elevi din trei instituții unde învață elevi din minorități etnice beneficiază de condiții mai bune datorită unor lucrări de modernizare în infrastructura școlară. Lucrările de reabilitare au fost realizate la Liceul Teoretic „Todur Zanet” din satul Congaz (UTA Găgăuzia), Liceul Teoretic „Mihail Lomonosov” din municipiul Orhei, Liceul Teoretic „Alexandr Pușkin” din orașul Anenii Noi.
Tehnologia în sprijinul educației: Elevi din cinci școli model beneficiază de echipamente performante
Cinci instituții de învățământ din cadrul Rețelei Școlilor Model au fost dotate cu echipamente de ultimă generație, grație unei donații din partea Huawei Moldova. Compania a oferit sisteme interactive de table inteligente pentru a susține transformarea claselor tradiționale în spații digitale moderne. Valoarea totală a investiției este de 1 milion de lei.
Modernizări la Colegiul „Mihail Ciachir” din Comrat, cu investiții din partea Băncii Mondiale
Elevii și elevele de la Colegiul „Mihail Ciachir” din Comrat se bucură de condiții mai bune de studii grație investițiilor de care a beneficiat instituția – un grant în valoare de aproape 387 mii de euro pentru modernizarea infrastructurii și a programelor de studii.
La UTM continuă modernizarea infrastructurii și a programelor de studii, cu suportul Băncii Mondiale
Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) continuă să implementeze inovația în educație și să ofere studenților acces la tehnologii avansate precum realitatea augmentată (AR) și realitatea virtuală (VR). Aceste tehnologii sunt utilizate pentru dezvoltarea competențelor solicitate pe piața muncii, inclusiv la nivel global.
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” continuă modernizarea spațiilor de studii, cu sprijinul MEC și al Băncii Mondiale
Două spații multifuncționale de educație plastică și educație tehnologică, dotate cu echipamente de ultimă generație și utilaje necesare procesului de studii, au fost inaugurate la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău.
ADMITERE 2024
Tot mai mulți absolvenți de licee aleg să studieze în Republica Moldova
Rezultatele admiterii la studii superioare în instituțiile din Republica Moldova, în anul 2024, denotă o creștere semnificativă a numărului de persoane înmatriculate atât la programele de licență, cât și master.
CELEBRĂM EXCELENȚA ÎN EDUCAȚIE
10 instituții de învățământ general premiate în cadrul Galei Educației Incluzive
10 școli și grădinițe au fost premiate în cadrul Galei Educației Incluzive pentru rezultate remarcabile în crearea unui mediu educațional accesibil pentru toți copiii.
Elevii medaliați la olimpiade internaționale au fost premiați în cadrul Galei Olimpicilor 2024
39 de elevi și 42 de profesori au fost premiați în cadrul festivității Gala Olimpicilor 2024, desfășurată astăzi, 17 decembrie, în incinta Palatului Republicii. Evenimentul a întrunit cca 400 de profesori, membri ai Consiliilor Olimpice Republicane și a Juriilor, elevii cu medalii și mențiuni de onoare la olimpiade europene, balcanice și internaționale, invitați speciali.
32 de cercetători au fost premiați în cadrul primei ediții a Galei Cercetătorilor 2024
Prima ediție a Galei Cercetătorilor a întrunit cercetători din țară, reprezentanți ai autorităților publice, partenerilor de dezvoltare, înalți oficiali și invitați speciali.
Excelența și performanța sportivă premiate la Gala Sportului 2024
Cei mai remarcabili sportivi ai Republicii Moldova și antrenorii lor au fost premiați la „Gala Sportului 2024”, organizată de Ministerul Educației și Cercetării. Anul acesta, sportivii moldoveni au obținut un număr record de 731 de medalii la competiții olimpice, paralimpice și neolimpice, demonstrând performanțe remarcabile la toate categoriile de vârstă.